Primele telefoane pe care Macron le-a primit după ce a fost ales președinte al Franței

Primele telefoane pe care Macron le-a primit după ce a fost ales președinte al Franței
Publicat: 08/05/2017, 11:23
Actualizat: 19/04/2018, 10:12

Macron va juca un rol important în negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană privind ieșirea din Blocul comunitar, a precizat un purtător de cuvânt al Theresei May.

„Cei doi lideri au discutat pe scurt despre Brexit, iar prim-ministrul a reiterat că Marea Britanie vrea un parteneriat puternic cu o Uniune Europeană sigură și prosperă și după ce o vom părăsi. Premierul și președintele ales Macron au precizat că așteaptă cu interes să se întâlnească și să discute la summiturile viitoare ale NATO și G7. Parteneriatul excepțional dintre Marea Britanie și Franța furnizează o bază solidă pentru viitoarea cooperare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului britanic.

Emmanuel Macron a discutat telefonic, timp de 10 minute, și cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, angajându-se să viziteze Berlinul în perioada următoare. Ulterior, Macron a vorbit și cu premierul Canadei, Justin Trudeau.

Emmanuel Macron, candidatul organizației civice En Marche! (În Mișcare!, social-liberală), a câștigat scrutinul prezidențial din Franța cu 66,06% din voturi, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul francez de Interne, după numărarea a 99,99% din buletinele de vot. Marine Le Pen, candidatul formațiunii de extremă-dreapta Frontul Național, a obținut 33,94% dintre voturi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...